Trei victorii pentru juniorii Academiei UTA. Continuă seria negativă din Liga de Tineret!

by Sorin Haut

Liga de Tineret: Universitatea Craiova – UTA 5-2

În Liga de Tineret, UTA suferă o nouă înfrângere. Arădenii au pierdut în deplasare la Craiova, scor 5-2. Ciubăncan și Botiș au ales să înceapă meciul cu Neag – Curtuiuș, Joldea, Murgu, Purdescu, Hara, Buză, Hodoșan, Nica, Bușu. Au mai jucat Ancateu, Ene, Tăutan, Curtean. Cele două goluri marcate de UTA poartă semnătura lui Nica și Ene.

Liga Elitelor U17: Universitatea Craiova – UTA 2-3

Antrenată de Petcuț și Bogoșel, UTA U17 a jucat în deplasare la liderul Universitatea Craiova. Gazdele au avut 2-0, dar „roș-albii” au întors și au învins cu 3-2, provocând Craiovei prima înfrângere din acest campionat. Cei care au înscris pentru UTA în această victorie sunt ȚărăuCalotă și Stanciu. Primul unsprezece: Roșu – Chiș, Marinescu, Centye, Felea, Indreica, Șiclovan, Crainic, Dragoș, Stanciu, Ilie. Au mai jucat Ștef, Țărău și Leca. Etapa viitoare, UTA va juca pe teren propriu cu Ripensia Timișoara, atât în Liga Elitelor U17, cât și în Liga de Tineret.

Liga Elitelor U16: UTA – Ripensia Timișoara 3-1

Elevii pregătiți de Bogoșel, Gaica, Ungur și Mărginean s-au impus în fața Ripensiei cu 3-1. Autorii celor trei goluri au fost Ancateu, Leca și Iancu. Cei care au început pentru UTA din primul minut au fost: Cutean – Vereș, Ancateu, Ene, Berar, Hodoșan, Bărbat, Tolcea, Corchiș, Țăroi, Iancu. Au mai jucat Leca, Burcă, Ronai, Dolga și Bokse. Etapa viitoare, UTA U16 are meci la Banatul Timișoara.

Liga Elitelor U15: UTA – Ripensia Timișoara 5-2

UTA lui Dinu Donca și Alex Nistor a ajuns la a opta victorie consecutivă după ce a câștigat pe teren propriu cu Ripensia, scor 5-2. Marcatorii golurilor au fost Sandu (2 goluri), Ile (2 goluri) și Antochi. Formula de start a fost alcătuită din Șuli – Cioară, Sherzad, Sabău, Mărgan, Zachar, Antochi, Spătariu, Orădan, Barbu, Sandu. Au mai jucat Dogan, Pelău, Burtă, Ile, Nădăban. Etapa viitoare, UTA U15 se deplasează la Banatul Timișoara.

Liga Elitelor U14: ACS Transilvania Bistrița – UTA 2-1

Academia UTA a pierdut în Liga Elitelor U14 la Bistrița cu cei de la ACS Transilvania. Gazdele au câștigat cu 2-1 meciul pe care Mircea Aslău l-a abordat cu următorul unsprezece: Dragoș – Cătană, Popov, Vîrciu, Pantea, Achim, Vidac, Oraș, Sandu, Luca, Aslău. Au mai jucat Bandrabur, Benea, Muntean, Părtan, Istrate. Golul arădenilor a fost marcat de Rareș Aslău. Etapa viitoare, aceștia vor juca tot împotriva unei echipe din Bistrița. E vorba de duelul pe teren propriu cu CS Gloria 2018 Bistrița Năsăud. (foto: Academia UTA, facebook)

 

 

 

 

Facebook Comments