Stadionul Gloria din Arad a găzduit, în weekend, Campionatul Naţional de aruncări lungi pentru copii şi juniori II şi III, unde atleţii arădeni au avut o comportare meritorie. Pregătiţi de profesorii Constantin Miclea şi Zoltan Szabo, sportivii cluburilor din oraşul nostru au obţinut trei medalii de aur şi una de argint. Campioni ai României au devenit Vanessa Oriaku (dublă legitimare CSŞ Gloria Arad – CS Universitatea Arad), aur în proba de aruncarea suliței cu o performanţă, de 46,82 metri şi Mihai Motorca (dublă legitimare CSŞ Gloria Arad – CSM Arad), aur în proba de aruncarea discului, cu o reușită de 51,88 metri, ambii la categoria juniori II (U18) şi Ovidiu Bălan (CSŞ Gloria Arad), aur în proba de aruncarea ciocanului, cu un rezultat de 36,92m, la categoria Copii 1. Cu o medalie de argint şi vicecampion al României s-a ales tot la Copii 1 Paul Traboc (CSŞ Gloria), în cadrul probei de aruncarea ciocanului, cu o reușită de 28,62 metri.
Aur pentru Oriaku, Motorca şi Bălan, Traboc a urcat şi el pe podium
La categoria U16, Simon Simina (CSŞ Gloria Arad) a obținut locul 4 la aruncarea ciocanului, cu un personal Best de 35.63 metri și locul 5 la aruncarea discului, cu 19.80 metri, iar Raul Lauric a obținut locul 4 la aruncarea discului, cu o reușită de 35.28 metri. Trebuie consemnat şi locul 6 obţinut de acelaşi Raul Lauric în concursul de aruncarea ciocanului, la juniori 2. În ciuda vremii nefavorabile, ploaia şi frigul punând în dificultate sportivii, Aradul s-a achitat din nou excelent de organizare, arena din centrul municipiului debutând astfel în calendarul intern din acest an.