Polițiștii Secției nr. 1 Rurală Arad, împreună cu cei ai Poliției Comunale Vinga cercetează trei tineri pentru furt calificat.
În urma investigațiilor efectuate de polițiști, au fost identificați un tânăr de 21 de ani și doi minori, de 16 și 17 ani, din Vinga care, în perioada 05-12 ianuarie a.c., prin forțarea ușii, ar fi pătruns în repetate rânduri ori într-un imobil nelocuit de pe raza localității Vinga.
Din imobilul în cauză, cei trei tineri ar fi sustras bunuri electrocasnice, covoare, articole vestimentare, trofee de vânătoare și alte bunuri, pe care le-ar fi comercializat unor persoane de pe raza localității.
Prejudiciul cauzat prin comiterea faptei, în valoare de aproximativ 4.000 de lei, a fost recuperat, pe numele celor în cauză fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, în formă continuată.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea celor trei tineri, urmând a fi prezentați magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celor trei tineri.