TREI „SOFERI“ AU FOST TRIMISI IN JUDECATA PENTRU CA AU CONDUS FARA PERMIS

by Cosmin Mihuta

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au trimis în judecată trei bărbaţi care au condus fără permis de conducere, pe drumurile publice.

În data de 28.03.2015, în jurul orelor 2300, inculpatul Urs Dumitru Nicolae, în condiţiile în care nu poseda permis de conducere, a condus un autoturism       marca Audi A6, pe drumul public DN 79/A, iar la km 123+300 de metri a părăsit partea carosabilă rostogolindu-se într-un şanţ, pe partea stângă în sensul de mers (spre loc.Vărşand).

În data de 15.10.2014, inculpatul Bozgan Radu a condus pe DJ 709 B un autoturism marca Audi A4, în condiţiile în care autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată şi nu deţinea permis de conducere.

De asemenea, în data de 10.03.2015, ora 1500, inculpatul Covaci Ştefan a condus pe DJ 709 o autoutilitară marca Renault, din localitatea Berechiu judeţul Arad (localitate de domiciliu) până în sat Talpoş, judeţul Bihor şi retur, în condiţiile în care nu deţinea permis de conducere auto pentru nicio categorie de vehicule şi avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge – fiind oprit în trafic de către organele de poliţie.

 

Facebook Comments