Trei medalii de aur și două de bronz pentru elevii români, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică

by Andreea Radu

Trei medalii de aur și două de bronz – acestea sunt rezultatele elevilor români, la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică – IOAA 2024 din Brazilia, potrivit unui anunț pe Facebook al inspectorului școlar general adjunct din Suceava, Petru Crăciun, unul din profesorii care au pregătit lotul. Un elev din cei cinci din lotul național este de la liceu de stat, mai exact de la Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca.
Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) seniori s-a desfășurat în perioada 17-27 august 2024 în orașele Vassouras și Barra do Piraí, statul Rio de Janeiro, Brazilia, conform sursei citate. La competiție au participat 53 de țări, scrie edupedu.ro.

Iată rezultatele celor cinci elevi:

Medalii de aur:

-Mendelsohn M. Mendel Emanuel, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București (ICHB)
-Ciocârlan F. Mihai Bogdan, clasa a X-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică, București
-Voicu C. Teofil, clasa a XII-a, Colegiul Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca

Medalii de bronz:

-Stănoiu M. Ioana, clasa a XI-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București
-Bichir R. Teodor, clasa a X-a, Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București

„Este cel mai bun rezultat ca număr de medalii de aur obținut de România la această competiție”, potrivit inspectorul șef adjunct de la ISJ Suceava, Petru Crăciun.
Anul trecut, elevii români au obținut trei medalii de argint, una de aur și una de bronz la Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică – IOAA din Polonia. Tot un singur elev din lot era de la școală de stat.
Echipa a fost coordonată de către profesoara Elisabeta Ana Naghi, inspector de Matematică în Ministerul Educației, de profesorul dr. Petru Crăciun de la Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Suceava și de reprezentanți ai Consiliului Internațional al IOAA, se mai arată în postarea citată.
Competiția a constat în susținerea a 4 probe: teoretică, observații de noapte pe cer și Sky map, planetariu și analiza datelor.
Pregătirea și selecția lotului s-a realizat la Suceava de către Universitatea Ștefan cel Mare Suceava, Inspectoratul Școlar Județean Suceava și o societate științifică în parteneriat cu Liceul cu Program Sportiv Suceava, a mai scris pe rețeaua socială inspectorul șef adjunct Petru Crăciun.
Olimpiada Internațională de Astronomie și Astrofizică (IOAA) juniori 2024, la a treia ediție, va avea loc în octombrie în Nepal, conform site-ului competiției. Anul trecut, la IOAA juniori din Grecia, România a obținut trei medalii de argint și două de bronz. Au participat adolescenți din 14 țări.

Facebook Comments