Ceremonie emoţionantă, aseară, la Cotroceni. Trei deţinuţi politic au fost decoraţi de către preşedintele Klaus Iohannis. Totul în semn de apreciere pentru curajul de a se împotrivi regimului comunist, chiar dacă acest lucru i-a costat libertatea.
Cei trei deţinuţi politic, cu vârste cuprinse între 85 și 100 de ani, au fost decoraţi cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler. Toţi au stat în temniţe peste un deceniu, timp în care au fost supuși la torturi fizice şi psihice.
„Foştii deţinuţi politic sunt un exemplu de altruism şi tenacitate. Aţi fost persecutaţi de Securitate şi supuşi unui regim inuman de detenţie, dar aţi continuat să luptaţi şi să credeţi cu tărie în adevăr şi libertate. Avem datoria să transmitem aceste valori generaţiilor de astăzi şi celor care vin”, a spus Klaus Iohannis, președintele României.
„Aș vrea să dedic această decorație părinţilor şi fraţilor mei. Nu le cunosc mormintele unde sunt nici astăzi. Ei merită cu prisosință această decorație. Aș vrea ca urmașii noștri să nu uite istoria și jertfa înaintașilor”, a spus Elena Ion Arnăuțoiu.
La ceremonie, Klaus Iohannis şi-a amintit că prima sa acţiune ca şef al statului a fost decorarea unui fost deținut politic. Preşedintele a mai spus că va înfiinţa în curând şi un Muzeu al Comunismului.
Sursa: digi24.ro