Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – judeţul Arad au depistat, într-un autoturism care circula în regim taxi, trei cetăţeni străini din Turcia.
În data de 26.05.2020, în jurul orei 23.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand – I.T.P.F. Oradea, aflaţi în misiune în localitatea Chişineu-Criş, au oprit în trafic un autoturism care circula în regim de taxi, condus de un cetățean român. În autoturism se aflau, în calitate de pasageri, trei cetăţeni străini.
Întrucât aceştia nu îşi justificau prezenţa în zona de frontieră, au fost transportaţi la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.
În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Turcia, cu vârste cuprinse între de 23 şi 26 de ani.
La cercetări, cei trei cetăţeni străini au declarat că intenţionau să meargă până în apropierea frontirei şi de acolo să treacă ilegal în Ungaria, pe jos, cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.