În data de 21.08.2014, in jurul orelor 15,30, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, de la Poliţia oraşului Pecica si Sectia nr. 1 au identificat în trafic, pe DN 7, pe tronsonul Arad-Pecica, un autoturism marca VW Golf condus de către T. MIHAI şi în care se mai aflau C. VALENTIN si D. MARIUS.
La controlul efectuat, poliţiştii au depistat în portbagajul autoturismului, aproximativ 40-45 kg carne in blana, care ar putea fi de cerb. În cadrul cercetărilor efectuate, în apropierea localităţii Semlac, pe fondul de vânatoare nr. 5, gestionat de către O.S. Iuliu Moldovan- Arad, a fost găsită moartă, prezentând urme de împuşcare, o femelă din specia cerb comun (ciută), tranşată şi jupuită parţial.
S-a stabilit de asemenea că unul din cei trei bărbaţi este vânător autorizat şi deţinător autorizat de arme si munitii de vinatoare. Autoturismul a fost indisponibilizat, iar armele si muniţia au fost ridicate in vederea cercetărilor.
Celor în cauză li s-a întocmit dosar de cercetare penală şi se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de braconaj cinegetic, nerespectarea regimului armelor si munitiilor si uz de arma letala fara drept.
Facebook Comments