Transportatorii aerieni se opun măsurilor de distanțare socială. „Prețul biletelor va crește dramatic“

by Florian Popa

Potrivit unui comunicat emis presei, Asociația Internațională a Transportului Aerian nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate, ci susține purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul avioanelor, scrie antena3.ro.

”Asociația Internațională a Transportului Aerian (IATA) susține purtarea măștilor de către pasageri și echipaje la bordul aeronavelor, ca parte critică a unei abordări a biosecurității. IATA nu acceptă impunerea măsurilor de distanțare socială care ar lăsa scaunele din mijloc neocupate, din mai multe motive:

Dovezile sugerează că riscul de infectare la bordul aeronavelor este redus, chiar și fără măsuri speciale.

Un loc distanță între doi pasageri nu va oferi o separare de 1 – 2m, așa cum recomandă autoritățile, lățimea medie a scaunului fiind mai mică de 50 cm;

Prețul biletelor va crește dramatic, iar epoca călătoriilor accesibile va lua sfârșit”, se arată în comunicatul emis presei.

Alexandre de Juniac, Director General și CEO al IATA, declară că „Mediul din cabina aeronavelor face dificilă, în mod natural, transmiterea virusurilor. Astfel se explică numărul redus de cazuri de infectare la bord. Scopul nostru imediat este de a crește suplimentar siguranța în aeronave, astfel încât pasagerii și echipajele să revină cu încredere la călătoria cu avionul. Screeningul, acoperirea feței și măștile de protecție sunt măsuri pe care le recomandăm. Însă păstrarea scaunul din mijloc neocupat, nu este o soluție.”

Facebook Comments