Victor Angelescu, unul dintre cei doi acționari principali de la Rapid, a confirmat plecarea lui Rareș Ilie la Nice. „L-am vândut pe Rareș Ilie. Ne-am înțeles cu clubul francez și a mai rămas doar să semnăm actele. Vom aduce și un înlocuitor, dar abia ce am finalizat afacerea”, a declarat acesta, conform Prosport. Internaționalul român de tineret, care devine cel mai scump jucător vândut de Rapid, va încasa 500.000 de euro anual la clubul de Ligue 1. Transferul anului în România o poate implica şi pe UTA, care s-ar putea despărţi de cel mai bine cotat jucător al său, David Miculescu, golgheter în sezonul trecut, cu opt reuşite. Rapid are acum banii pentru a-l aduce pe unul din cei mai râvniţi jucători tineri din Superligă, curtat şi de FCSB şi CS Universitatea Craiova, dar urmărit şi de cluburi din Italia, precum Bologna sau Fiorentina.
Îşi cedează UTA golgheterul uneia din marile rivale?!
Cotat de conducătorul de facto al “Bătrânei Doamne”, Alexandru Meszar, la 1,7 milioane de euro, decarul arădenilor este văzut de oficialii rapidişti drept înlocuitorul perfect pentru Rareş Ilie. Se anunţă, aşadar, o vară fierbinte în continuare pe piaţa transferurilor, urmând să vedem dacă UTA îşi va ceda jucătorul numărul 1 uneia din rivalele istorice, dar şi contracandidată la calificarea în play-off, Rapid! Miculescu a declarat nu o dată că şi-ar dori să plece în campionate puternice, precum Italia sau Spania, dar nu ar refuza din start nici o ofertă convenabilă venită din ţară.