Primarul municipiului Timişoara, Nicolae Robu (PNL), a declarat, marţi, că s-a început recondiţionarea tramvaielor din oraş, primele două fiind deja transportate la o fabrică din Arad, iar costul pentru repararea unei garnituri ajunge la circa 480.000 de euro.
Nicolae Robu a spus că două dintre cele şapte tramvaie care vor fi recondiţionate au fost deja transportate la o fabrică din judeţul Arad.
“Două tramvaie au fost preluate în vederea reabilitării în baza contractului pe care îl avem semnat cu parteneriatul dintre cele două firme – Electroputere VFU Paşcani şi Astra Vagoane Călători Arad. Desigur că pentru primele exemplare procesul de reabilitare este de durată mai lungă (…) În toamnă vor fi gata, dar nu avem un termen foarte ferm. În mod normal, durează trei-patru luni reabilitarea, la primul exemplar. În continuare se poate realiza o reabilitare într-o lună”, a declarat Robu.
În urma recondiţionării, fiecare tramvai va avea climatizare, camere video, internet wireless, instalaţie de sonorizare, scaune noi şi încălzire în scaune.
Pentru recondiţionarea celor şapte tramvaie va fi alocată suma de 3,3 milioane de euro de la bugetul local, licitaţia fiind câştigată în luna aprilie de firmele partenere Electroputere VFU Paşcani şi Astra Vagoane Călători Arad.
În prezent, în parcul Regiei Autonome de Transport Timişoara (RATT) se află 93 de tramvaie, dintre care 60 circulă zilnic.
Sursa: mediafax.ro