Un pas nu există decât dacă este văzut sau auzit. Un om este o poveste iar o poveste poate fi uneori despre un om. Arta capătă multiple valențe, în abordarea ei. Poate fi un punct de plecare pentru o existență non liniară, o terapie în adevăratul sens al cuvântului. Regizorul Copel Moscu vede dincolo de bariere și descoperă oameni cărora viața, le-a surâs altfel, rezultatele artei lor fiind motiv de bucurie pentru alte povești, pentru alte suflete însetate de cunoaștere.
Liga Scriitorilor din România, filiala ,,Ioan Slavici” Arad, prin membrii ei prezenți la acest eveniment (Chiș Alexandru, Ianto Teodora, Loredana Zeller și Mladin Cristian) se înscrie pe o traiectorie multiculturală dovedind astfel că prin artă putem fi parte din frumos, parte din lumină. ,,Paradisul naivilor”, un documentar semnat Copel Moscu, un eveniment cultural deosebit, ce a pus culoare pe frunzele toamnei arădene într-o frumoasă seară de noiembrie.