Plenul Senatului a adoptat, miercuri, 27.05.2015, proiectul de lege privind aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 8/2015, precum şi amendamentele Comisiei de buget, prin care sunt eliminate prevederile privind impozitarea bacşişului.
Senatorul PNL Constantin Traian Igaş a criticat încă de la început şi a fost împotriva impozitării bacşişului, formulând o întrebare adresată Ministrului Finanţelor Publice prin care expune poziţia celor afectaţi de această ordonanţă. Senatorul arădean a semnalat faptul că în urma impozitării bacşişului vor apărea probleme cum ar fi: creşterea birocraţiei, creşterea ratei şomajului, costuri suplimentare pentru agenţii economici.
„Eliminarea prevederilor privind impozitarea bacşişului este o decizie bună, însă astfel de experimente făcute pe nervii şi sărăcia oamenilor, într-o perioadă în care aceştia şi-au pierdut încrederea în guvernanţi, este ceva inadmisibil! Cu ce ne-am ales din toată treaba aceasta? S-a ajuns la o situaţie ridicolă, din care domnul ministru, Eugen Teodorovici doreşte să iasă basma curată, neasumându-şi faptul că proiectul a fost un eşec. Acesta a declarat că „Impozitarea bacşişuşui a fost o experienţă nu un eşec”, ajungând după doar o săptămână de la introducerea impozitului prin ordonanţă de guvern, la concluzia că aplicarea taxării bacşişului ar fi extrem de dificilă”, declară senatorul Constantin Traian Igaş.