Candidații cu care organizația județeană Arad a Partidului Mișcarea Populară participă la alegerile din 11 decembrie au fost lansați oficial sâmbătă, 12 noiembrie, la Expo Arad. La manifestare a fost prezentă o delegație a conducerii centrale a Partidului Mișcarea Populară, în frunte cu Președintele Partidului, Traian Băsescu și Președintele Executiv, Eugen Tomac. Au sosit la Arad în calitate de invitați și membri ai organizației județene Timiș, conduși de Roxana Iliescu, președinta organizației.
Președintele județean al Partidului Mișcarea Populară Arad, Florin Remețan, i-a prezentat pe candidații de pe listele pentru Camera Deputaților și Senat.
Lista pentru Camera Deputaților este condusă de Florin Remețan, care a susținut un mic discurs în fața celor prezenți. „Să avem curajul să luptăm pentru România și să avem înțelepciunea să votăm candidații Partidului Mișcarea Populară la alegerile din 11 decembrie. Abia atunci vom putea să avem parte de România noastră de vis și de Aradul nostru prosper, pe măsura idealurilor celor care acum un secol au pus bazele României mari! Luptați pentru România cu arma cea mai puternică pe care o aveți, votul dumneavoastră! PMP reprezintă soluția pentru o Românie de vis, pe care noi știm să o construim pentru dumneavoastră!”, a spus Florin Remețan.
A mai luat cuvântul candidatul care deschide lista pentru Senat în județul Arad, Silviu Dimofte din Ineu. „Este nevoie de oameni politici dedicați Aradului, României, pentru că avem multe lucruri de schimbat. Eu sunt un asemenea om, tânăr, ambițios, priceput, gata de a lupta cu sisteme și oameni de sistem. Provin din mijlocul arădenilor, din inima județului și simt cel mai bine ce îi doare pe oameni, pentru a căuta căile să le fac viața mai ușoară”, a spus Silviu Dimofte.
Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară, Eugen Tomac, le-a expus arădenilor proiectul de țară al partidului, care vizează reîntregirea României prin unirea cu Republica Moldova. Vorbind despre alegerile parlamentare, Tomac a transmis un mesaj clar de la Arad la adresa clasei politice românești: „Le transmitem tuturor adversarilor noștri politici că Partidul Mișcarea Populară este pregătit să bată și PSD-ul și PNL-ul!”.
Președintele Traian Băsescu a făcut un amplu expozeu privind punctele cheie ale programului politic cu care Partidul Mișcarea Populară se prezintă în fața alegătorilor. La ora actuală, consideră liderul PMP, domnia sa este unica soluție pentru România pentru postul de șef al Guvernului rezultat după alegeri. „Va mai rămâne un test, de data asta pentru domnul Iohannis. Va avea de ales între un foarte bun cunoscător al statului român, un foarte bun prim-ministru, adică eu și un prim-ministru care nu își asumă să intre și într-o bătălie politică și vrea să fie servit la pat cu decretul pentru nominalizarea Guvernului”, a declarat Traian Băsescu, președintele Partidului Mișcarea Populară.
În județul Arad, Partidul Mișcarea Populară participă la alegerile parlamentare din 11 decembrie cu liste complete atât pentru Senat cât și pentru Camera Deputaților.