Tragedie în India. Zeci de oameni au murit în urma unor alunecări de teren

by Andreea Radu

Cel puţin 41 de persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte câteva zeci au fost rănite în urma unor alunecări de teren, care s-au produs pe dealurile din statul Kerala, situat în sudul Indiei, au anunţat marţi autorităţile locale. De asemenea, un pod s-a prăbușit în acea regiune, iar operaţiunile de salvare sunt îngreunate, relatează Reuters, potrivit Agerpres.ro.
Ministrul Sănătăţii din statul Kerala, Veena George, a declarat că peste 70 de persoane au fost rănite, iar Indian Express a raportat că multe victime au fost luate, cel mai probabil, de apele râului Chaliyar.
Ministrul Pădurilor din Kerala, A K Saseendran, a declarat pentru Reuters că „situaţia este gravă”, adăugând că „Guvernul a mobilizat toate agenţiile de salvare” după alunecările de teren din districtul Wayanad. Mai multe ploi au fost prognozate pe parcursul zilei de marţi.
Armata a fost chemată să construiască un pod temporar după ce un pod din district, ce lega zona afectată – în principal cu plantaţii de ceai şi nucşoară – de cel mai apropiat oraş, Chooralmala, a fost distrus, a adăugat A K Saseendran. Canalul local de ştiri Asianet TV a relatat că 41 de persoane au murit după ce alunecările de teren au provocat ravagii în regiune.
Imaginile difuzate de televiziuni au arătat cum membri ai personalului de ajutorare îşi croiau drum printre stânci şi copaci dezrădăcinaţi, în timp ce apa noroioasă continua să se reverse, iar multe case erau deja distruse.
Un bărbat s-a luptat ca să se elibereze după ce a rămas blocat în noroi până la piept ore în şir, salvatorii nereuşind să ajungă la el în ciuda numeroaselor eforturi pe care le-au întreprins.

Facebook Comments