TRADITII DE SFANTUL DUMITRU. CE NU TREBUIE SA FACI ASTAZI

by Paula Craciun

Sfântul Dumitru este unul dintre cei mai respectaţi martiri de către creştin-ortodocşi. Acesta a fost ucis cu suliţele pentru că nu voia să se închine la zeităţi

În cinstea acestui sfânt, creştinii respecta o serie de lucruri.

1. FEMEILE NU AU VOIE SĂ SE DICHISEASCĂ:  În ziua acestui mare sfânt, femeile nu au voie să se machieze, pieptene ori să facă parada modei, avertizează tradiţia. Cele care fac asta vor primi pedeapsa un an dificil din punct de vedere gospodăresc, iar relaţia cu soţul nu va fi una uşoară.

 2. NU SE LASĂ MIZERIE ÎN CURTEA CASEI: Înainte cu două zile de Sfântul Dumitru trebuie strânse toate deşeurile, crengile uscate şi frunzele pline de noroi din curte.

Sfântul Dimitrie este protectorul iernii pastorale, iar în funcţie de hărnicia oamenilor, acesta le va da o iarnă blândă sau una năprasnică.

3. NU SE SPALĂ HAINE ŞI NICI NU SE COACE: O altă lege ce trebuie respectată în ziua Sfântului Dumitru are legătură cu treburile casnice. Nu ai voie să speli haine şi nici să prepari mâncare la cuptor.

4. STĂPÂNII OILOR ŞI CIOBANII NU MAI AU VOIE SĂ FACĂ ÎNVOIELI
: Orice înţelegere între ciobani şi stăpânii de drept ai oilor trebuie să înceteze până pe 26 octombrie.

5. ANIMALELE NU TREBUIE NEGLIJATE: Ţăranii nu au voie să lase caii cu coama netunsa în această zi mare, celebrata de romani. Se spune că cei care nu îşi îngrijesc animalele în ziua sfântă vor primi copite din partea acestora (evident, în sens metaforic. Superstiţia se referă la faptul că animalele nu vor mai fi la fel de utile pentru treburile ţăranilor).

6. NU SE SEAMĂNĂ USTUROI: O tradiţie din Bucovina spune că cine seamănă usturoi de Sfântul Dumitru va avea un an plin de ghinioane.

7. OAMENII NU SE CULCĂ DUPĂ MIEZUL NOPŢII: Cei care nu dorm până după ora 12 noaptea vor fi mahmuri tot anul, iar cei care se culcă mai devreme de 12 vor fi norocoşi şi energici în următoarele 12 luni.

Sursa: antena3.ro

Facebook Comments