UTA a anunţat că cei şase juniori din cadrul lotului rămân pozitivi la COVID. Miculescu, Opric, Pașcu, Hrezdac, Isac și Oroian au repetat testarea și sunt, în continuare, infectați cu SARS-CoV-2. Primul dintre cei enumeraţi, cel mai grav afectat, a părăsit spitalul din Timişoara, iar ceilalţi erau asimptomatici. Conform normelor medicale în vigoare, ei vor putea ieşi din izolare, dar se vor alătura echipei abia când vor avea rezultate negative.
„Cei șase juniori din lotul echipei noastre depistați pozitivi la ultima testare COVID au fost retestați în cursul zilei de ieri. Rezultatele au ieșit tot pozitive, astfel că ei vor rămâne, în continuare, în afara programului echipei. Conform normelor medicale actuale însă, toți pot părăsi izolarea, deoarece termenul impus de 14 zile a trecut„, anunţă site-ul oficial al clubului UTA. (foto: Ciprian Petcuţ)