TOPUL SALARIILOR PE JUDETE IN 2016. ARADUL NU SE AFLA IN TOP 15

by Cosmin Mihuta

Bucureşti, Cluj şi Timişoara sunt oraşele în care angajaţii români vor primi cele mai mari salarii în 2016, arată datele Comisiei Naţionale de Prognoză, conform zf.ro. Astfel, salariul mediu al angajaţilor din Capitală va ajunge în 2016 la valoarea de 2.813 lei net pe lună, cu 65% peste media înregistrată la nivel naţional şi în creştere cu 7% faţă de nivelul înregistrat în Bucureşti în 2015. Din păcate, Aradul nu se află nici măcar în top 15 judeţe în care se câştigă bine. Cu un salariu mediu net de 1726 de lei pe lună, în 2016, Aradul se află abia pe locul 16 în acest top, ceea ce arată că nu suntem într-un boom economic precum doresc să ne păcălească politicienii locali. Cel puţin pentru cetăţeni, aceste creşteri ale economiei locale nu se simt în buzunare. Interesant e faptul că în alte judeţe, pe care tot politicienii locali le dispreţuiesc, susţinând că acolo nu se lucrează, totuşi, salariu mediu net este mai mare decât la Arad. Câteva exemple ar fi Olt, Dolj sau Gorj.

După municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov (unde salariul trece de 2.300 de lei net), cele mai mari salarii vor fi obţinute în 2016 de către angajaţii din Cluj – unde salariul mediu va ajunge la 2.166 de lei net (cu 7,8% mai mult faţă de nivelul din 2015), din Timiş – unde salariul mediu net va ajunge la 2.136 de lei pe lună (cu 7,5% mai mult faţă de 2015) şi din Argeş, unde media salarială va fi de 2.050 de lei net (cu 7,3% peste nivelul din 2015).
La polul opus, în topul judeţelor în care angajaţii români vor încasa cele mai mici salarii în 2016 se află Harghita (cu salariul mediu de 1.317 lei net pe lună), Covasna (1.398 lei net), Neamţ (1.456 lei net), Bistriţa- Năsăud (1.472 lei net), Bihor (1.490 lei net), Vrancea (1.492 lei) şi Vaslui (1.492 lei).
03 (01_1)
Live Arad
Facebook Comments