Cele mai periculoase drumuri sunt DN1 şi DN7, în special porţiunea Văii Oltului. Principalele cauze: acolo unde nu omoară infrastructura, omoară neatenţia, viteza şi inconştienţa şoferilor.
Drumul Naţional 1. Are 640 de kilometri şi traversează România din Capitală până la graniţa de nord-vest cu Ungaria. În fiecare an, zeci de şoferi şi localnici îşi pierd viaţa în accidente pe această şosea. Doar pe porţiunea care traversează judeţul Braşov s-au produs, de la începutul anului şi până acum, 64 de accidente.
„Dintre acestea, 27 au avut caracter grav şi 37, uşor. În urma lor au rezultat 6 decese, 28 de persoane rănite grav şi 71 de persoane rănite uşor”, afirmă agent şef adjunct Gabriela Dinu – purtător de cuvânt IPJ Braşov.
„Unde sunt curbele astea foarte periculoase ar trebui să pună parapet”, spune un șofer.
Sunt zone în care poliţiştii au intervenit de nenumătare ori, aşa că au fost luate măsuri.
„Pe DN1 porţiunea dintre Vlădeni şi Perşani, unde sunt câteva curbe periculoase, acolo au fost instalate parapete, sunt separatoare de sens şi a fost scăzută limita de viteză pe acest sector de drum”, spune agent şef adjunct Gabriela Dinu – purtător de cuvânt IPJ Braşov.
Drumul Naţional 7 este al doilea drum din topul celor mai periculoase din ţară. În fiecare zi, peste 360 de mii de maşini tranzitează. Șoseaua care pleacă din Bucureşti şi ajunge până la Vama Nădlac. Din cei 525 de kilometr, tronsonul cu cele mai multe accidente este Valea Oltului, pe unde trec zilnic 25 de mii de şoferi.
„Zeci de astfel de panouri au fost montate de Poliţia Rutieră, pe Drumul naţional 7. Acestea nu par, însă, foarte eficiente. Doar în luna august, patru persoane şi-au pierdut viaţa aici, în accidente rutiere”, relatează Adela Mohanu, reporter Digi24.
Şi de această dată, nerespectarea regulilor rutiere duce la situaţii limită.
În Oltenia, drumul dintre Craiova şi Slatina, este un punct negru pe harta accidentelor din ţară. Şoseaua a fost modernizată de curând şi are două benzi, dar nu trece săptămână fără un accident grav. În weekend, doi oameni au murit şi 7 oameni au ajuns la spital. Iar bilanţul lui 2017 se arată sumbru.
„Pe o porţiune de circa un kilometru din Drumul European 574, 8 oameni şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere de la începutul anului. În unul dintre cele mai recente evenimente nefericite o familie întreagă a pierit chiar în această zonă”, relatează Sidonia Ghindeanu, reporter Digi24.
Din nou, viteza şi depăşirile fără asigurare sunt motivele care duc la tragediile de pe şosea.
Sursa: digi24.ro