În acest an au participat 154 de universităţi din peste 20 de state membre ale Uniunii Europene cât şi din SUA.
Câştigătoarea titlului de „Best General Advocate” se numeşte Emma Cristina Gheorghiu şi este studentă în anul IV la ID la Universitatea Danubius din Galaţi.
”Concursul se numeşte European Law Moot Court Competition (ELMC) şi a început încă din anul 1988, fiind cel mai prestigios concurs axat pe dreptul european. Printre organizatori se numără şi directorul Departamentului de Comunicare şi Relaţii Publice al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi mulţi dintre asistenţii judecătorilor de la Curte, majoritatea participând, la rândul lor, la acest concurs în timpul facultăţii.
În acest an au participat 154 de universităţi din peste 20 de state membre ale Uniunii Europene cât şi din SUA, dintre care numai 6 universităţii au ajuns să participe la marea finală din Luxemburg săptămâna trecută. Echipa câştigătoare a fost Universitatea Ljubljana, premiul pentru cel mai bun Avocat General a fost câştigat de către mine din partea Universităţii Leiden, iar premiul pentru cel mai bun reprezentant al Comisiei Europene a fost atribuit Universităţii Columbia din New York, SUA”., a mărturisit tânăra.
Sursa: descopera.ro