În data de 07.12.2020, polițiștii locali cu atribuții de circulație pe drumurile publice au desfășurat acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind staționarea pe domeniul public a autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Au fost aplicate 22 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 22.000 lei, pe străzile Petru Rareș, Câmpul Liniștii, Alba Iulia, Batiștei, Calea Aurel Vlaicu, Calea Zimandului, respectiv Zona Industrială Vest.
Este interzisă staționarea pe domeniul public sau privat al unității administrativ-teritoriale a acestor categorii de utilaje și autovehicule, cu excepția celor care efectuează transportul de marfă. Pentru cele din urmă este permisă staționarea pe domeniul public, doar pentru încărcarea – descărcarea mărfii, cu respectarea intervalelor orare 06.00 – 07.00 și 17.00 –18.00 în cazul piețelor și a intervalului orar 7.00 – 15.00 de luni până vineri, respectiv între orele 6.00 și 9.00 în zilele de sâmbătă, pentru aprovizionarea agenților economici și a centrelor comerciale. Îndeplinirea acestor condiții este necesară pentru asigurarea unui nivel ridicat de siguranță a traficului, protecția mediului, conservarea zonelor protejate ale orașului și administrarea eficientă/sigură a infrastructurii rutiere. Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute în acest sens în Hotărârea Consiliului Local Municipal, sus-menționată, constituie contravenție, sancționându-se astfel: – Nerespectarea intervalului orar stabilit pentru activitatea de aprovizionare a piețelor și/sau a centrelor comerciale/ agenților economici, cu amendă de la 2.000 lei la 2.500 lei; – Nerespectarea traseului inscripționat pe autorizația de acces și/sau a zonei pentru care a fost emisă, cu amendă de la 1000 lei la 1500 lei; – Nerespectarea prevederilor privind staționarea pe domeniul public sau privat al municipiului Arad a utilajelor și autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t, cu amendă de la 1.000 lei la 1.500 lei.
Facebook Comments