În ultima perioadă, diverse personaje politice din Arad au încercat să conteste, chiar să ridiculizeze prin tot felul de metode, abordarea consilierului municipal Lucian Rivis-Tipei, care își concentrează activitatea în calitate de ales local pe comunicarea directă cu cetățenii.
„Consider că rolul nostru de aleși locali este să comunicăm cu oamenii care ne-au dat posibilitatea de a face ceva pentru comunitatea în care trăiesc. Nu poți avea pretenția să găsești soluții viabile pentru cetățeni când tu nu le cunoști cu adevărat problemele. Eu am ales să folosesc toate metodele de comunicare cu arădenii, clasice sau moderne, și indiferent cât de vehement mă contestă opoziția și acoliții gen Calimente, voi continua să comunic cu cetățenii Aradului.” spune consilierul Riviș-Tipei.
Consilierul municipal Tipei consideră că deschiderea spre dialog nu trebuie să fie generată doar în campaniile electorale, ci trebuie să fie un stil de muncă a oricărui ales local. „Nu mă aflu în postura de a da sfaturi nimănui, cu atât mai mult celor care stau în spatele birourilor și doar critică din fotoliile lor confortabile, însă cred cu tărie că mandatul de ales local te obligă să faci mai mult decât show mediatic sau pe retelele de socializare. „, spune Tipei.
Politicienii opoziției se întrec prin diferite medii, ziare on-line, Facebook, să explice cât de mult le pasă lor de oameni și cât este de importantă comunicarea cu cetățenii, pe când Tipei și alții de la PNL au un program permanent de deplasări și consultări publice, iar când sunt printre oameni la orice eveniment, plăcut sau neplăcut, sunt criticați de aceiași politicieni ipocriți. Ce demonstrează asta? Că respectivii invocă problemele arădenilor din considerente de imagine, așa că îi lăsăm pe ei să trăiască pe Facebook și noi trăim în viața reală și rezolvăm problemele oamenilor, care au ales consilieri locali capabili să facă treabă, nu să se joace de-a postacii.
„Eu am înțeles încă de la începutul mandatului faptul că problemele cetățenilor le afli direct de pe teren, nu de la birou, și am încercat, atât cât s-a putut, să duc la îndeplinire solicitările petiționarilor, fie că vorbim de spații verzi, locuri de parcare sau canalizări înfundate. Este o chestiune de respect reciproc.”, concluzionează Tipei.