Consilierul municipal Lucian Riviș-Tipei și-a fixat câteva obiective la începutul mandatului, obiective pe care dorește să le transforme în realizări. Unul dintre acestea se referă la o atenție cât mai mare asupra condițiilor oferite copiilor din Arad. “Pentru fiecare dintre noi copiii reprezintă bunul nostru cel mai de preț. Îmi doresc ca arădenii să își poată crește copiii în condiții cât mai bune, atât în familie sau în cadrul școlii, cât și în petrecerea timpului liber. Datoria noastră, a celor din administrație, este de a oferi condiții de relaxare și joacă, dar mai ales, de siguranță.”, a afirmat Lucian Riviș-Tipei.
Încă de anul trecut, consilierul municipal a început demersurile pentru un nou Regulament al locurilor de joacă, vechiul Regulament datând din anul 2008. Acesta a fost elaborat și se va afla pe masa consilierilor municipali la ședința de mâine, 26 ianuarie. “Este necesar un astfel de Regulament pentru ca locurile de joacă să fie bine întreținute și, mai ales, sigure pentru copiii noștri. Este nevoie de un program clar: locurile de joacă să fie închise în timpul nopții, pentru a se evita actele de vandalism și supravegheate ziua de reprezentanți ai Poliției Locale, tocmai pentru siguranța copiilor și părinților. Regulamentul mai cuprinde și alte prevederi importante, totul cu un scop clar: protecția și confortul copiilor noștri deoarece copiii trebuie să se bucure de copilărie.”, a completat Lucian Riviș-Tipei.