Tipei: „Nu subvenționarea excesivă este soluția la CET“

by Florian Popa

Lucian Riviș-Tipei denunță populismul afișat de fostul consilier municipal Adrian Todor, care propune dublarea subvenției oferite de Primărie pentru gigacalorie.

“Sigur, ne preocupă situația de la CET, însă nu subvenționarea excesivă este soluția, ci investițiile care să ducă la o termoficare performantă. Fostul nostru coleg subliniază că municipiul că municipiul are un excedent bugetar, dar Primăria dorește să investească în modernizarea sistemului de termoficare, în special în rețeaua de transport, tocmai din acest excedent. O altă dovadă a preocupării noastre față de CET este faptul că Primăria a luat în domeniul public unele bunuri din patrimoniul CET pentru ca Aradul să beneficieze de cele 9, 4 milioane franci elvețieni nerambursabili” afirmă RiviȘ-Tipei.

Consilierul Riviș-Tipei a subliniat că nu dorește să expună din nou istoricul CET Arad, dar că trebuie să facă unele precizări. “CET Arad a fost cedată municipalității de către guvernul PSD din 2000-2004. Odată cu această cedare, an de an Guvernele care s-au succedat au alocat bani pentru funcționarea CET. Aceasta până când a ajuns PSD la guvernare, timp în care nu s-a alocat niciun leu pentru CET. Afirm acest lucru pentru ca arădenii să cunoască atitudinea PSD față de arădeni.”

“Deși subiectul CET este unul important, mulți arădeni au alte surse de încălzire, nu doar termoficarea orașului. Primăria Arad este a tuturor arădenilor, nu doar a celor racordați la rețeaua de termoficare. Repet, soluția nu este o subvenționare masivă, ci o modernizare a sistemului. Cu toate acestea, domnul Adrian Todor vine cu asemenea propuneri probabil pentru a abate atenția opiniei publice de la adevăratele probleme ale României, cum ar fi Ordonața privind grațierile, care are nevoie de complicitatea parlamentarilor pentru a fi pusă în practică.” a concluzionat Lucian Riviș-Tipei, consilier municipal PNL Arad.

 

Bani primiți de la Guvern către CET Arad:
– 2010 – Guvernul Boc: municipiul Arad a primit 29,1 milioane lei (prin comparație, CET Oradea a primit 32 milioane lei)

– 2012, 2013, 2014: nicio finanțare din partea Guvernului Ponta pentru Arad (spre comparație, Timișoara a primit 80 milioane lei)

– decembrie 2016 – Guvernul Cioloș: municipiul Arad a primit 16 milioane lei (iar CET Oradea a primit 25 milioane lei)
– în plus, în anul 2015 Guvernul Ponta a blocat 7,7 milioane lei, fonduri pentru demersurile (cererile) pentru investiții din 2012.

Facebook Comments