Un look smart casual îmbină confortul și lejeritatea unei ținute de zi cu un anumit rafinament dat de piese clasice, elegante. Acest stil vestimentar este preferat din ce în ce mai mult de bărbații tineri, moderni datorită faptului că este ușor de adoptat ambienturilor contemporane, business ori leisure.
Practic, poți purta ținute smart casual masculine atât într-un mediu profesional, de zi cu zi, cât și la întâlnirile business mai formale din timpul după-amiezii sau chiar la petreceri de weekend.
Iată câteva idei și sfaturi care te vor ajuta să creezi oricând o ținută smart casual fresh, plină de farmec, potrivită unui bărbat modern.
-
Poartă costum cu piese diferite, pentru un dress-code business
Una dintre piesele vestimentare esențiale într-un outfit smart casual este sacoul. Integrează-l în cele mai diferite ținute și vei obține outfituri reușite indiferent de combinația în care îl porți. Cel mai important este să îl alegi din materiale de cea mai bună calitate.
Pentru ocazii mai formale cum sunt de exemplu întâlnirile business, optează pentru ținute formate din blazer și pantaloni din stofă cu o culoare sau chiar o textură diferită. De exemplu, poți combina un sacou cu imprimeu în carouri la un pantalon simplu și drept sau invers.
Pentru un astfel de look alege pantofi CCC pentru bărbați din piele, închiși și cu linie clasică, de tip Oxford.
2, Ținută modernă și relaxată cu jeans și sacou
Dacă îți dorești un look smart casual mai relaxat, poți combina un sacou cu o pereche de jeanși clasici și cu încălțăminte sport. Acest outfit este potrivit mai ales pentru zilele active, când ai nevoie de un plus de lejeritate în mișcare.
Poartă sneakerși sau alte tipuri de pantofi sport cu pantalonii din denim sau unii cu textură ușoară, de tip chinos sau slim fit. Sacoul potrivit în acest caz este unul uni sau pepit, împreună cu o cămașă albă ori cu imprimeuri discrete sau cu un tricou simplu, clasic, de tip polo.
3. Atenție cum combini culorile
Pentru un look smart casual reușit este important felul în care combini și asortezi culorile. Atunci când optezi pentru o ținută în care sacoul și pantalonii sunt diferite ca textură și culoare, nu folosi mai mult de trei nuanțe diferite pentru întregul ansamblu. Alege în schimb doar o singură piesă care să iasă în evidență din punct de vedere cromatic: pantofii, sacoul sau cămașa.
Cele mai uzuale culori pentru sacouri sunt navy, gri sau bej, dar poți purta și bordo sau verde oliv. Oricare dintre acestea merge combinată cu alb, bej sau crem. Maroul este în schimb o culoare care se combină foarte ușor așa că o poți folosi în diferite variante de asortare.
4. Pardesie scurte, deschise la culoare
În sezonul rece sau cel de primăvară, un pardesiu de stofă sau de lână fină este piesa cea mai potrivită pentru a completa un outfit smart casual reușit. Alege-l în culori neutre precum crem, bej, caramel sau cărămiziu.
La fel de potrivite pentru astfel de perioade sunt însă și altfel de piese. De exemplu, pentru un look casual urban, mai tineresc, poți purta și un cardigan din tricot sau o jachetă din piele alături de cămașa favorită și de pantalonii din stofă sau denim.
5. Accesorizează minimalist
Pentru un look reușit de tip smart casual nu ai nevoie de multe accesorii. Din contră, doar câteva piese atent alese cum sunt un ceas elegant sau o curea din piele în culori tomnatice vor accentua plusul de eleganță și de rafinament al unei astfel de ținute.
Dacă dorești un plus de șarm, la ținuta formată din costum ori sacou de stofă accesorizează o batistă de buzunar din mătase, în culori vii și cu un imprimeu original. Un astfel de look este mai stylish și mai dichisit, potrivit pentru ocazii ceva mai formale.
Cu ajutorul pieselor vestimentare și de încălțăminte alese atent poți realiza oricând ținute smart casual reușite. Inspiră-te din recomandările de mai sus pentru a te bucura de outfituri pline de rafinament și eleganță, dar și extrem de confortabile!