Tinerii liberali arădeni au dotat biblioteca din Hășmaș cu peste 1200 de cărți

by Andreea Radu

La apelul primarului comunei Hășmas, Cornel Popa, tinerii liberali arădeni au demarat o campanie prin care au fost colectate 1253 cărți pentru comunitate. Membrii TNL Arad au donat cărți de beletristică, colecții ale  autorilor români, manuale, cărți pentru preșcolari dar și de dezvoltare personală. Cărțile au fost deja sortate și donate bibliotecii comunei Hășmas, astfel că locuitorii zonei pot deja să beneficieze de aceste lecturi:

Le mulțumesc tinerilor liberali pentru această acțiune frumoasă, dar și pentru mesajul pe care îl transmit, acela că tinerii pun mare valoare pe citit, considerându-le un mijloc esențial al educației și dezvoltării fiecărei persoane în parte. Această donație reprezintă aproximativ 20% din întreaga colecție de cărți a comunei. Întotdeauna ca și dascăl de meserie am considerat că o localitate cu o bibliotecă vastă, a cărei cetățeni se refugiază în lectură este o localitate bogată!” declară primarul comunei Hășmas, Cornel Popa

Această campanie face parte dintr-o serie de acțiuni cu același specific. Ne-am propus să ajutăm comunitățile arădene prin donarea de cărți astfel ca oamenii să aibă un acces mult mai facil și mai ușor la educație. În orașele mari bibliotecile găzduiesc opere complexe, o gamă largă de cărți acoperind teme vaste și subiecte de interes general dar și specific. În mediul rural nu toate comunitățile se bucură de aceste avantaje, astfel că am decis împreună cu echipa TNL Arad să dăm o mână de ajutor iar mii de cărți să ia calea localităților arădene” declară Claudiu Rediș, inițiatorul acțiunii și prim-vicepreședinte al organizației municipale TNL Arad.

„După cum știm, bugetele locale au fost ciopârțite în ultimii ani de către toate guvernele PSD, primăriile comunelor abia făcând față cheltuielilor de regie, în unele cazuri nemaivorbind de bani pentru investiții în fondul de carte al bibliotecilor comunale. Datorită acestui fapt, am hotărât, alături de tinerii din organizația noastră, să demarăm o acțiune de strângere de carte. Cărțile strânse  de la colegii liberali din municipiul Arad au făcut ca, în cazul comunei Hășmaș, fondul de carte să crească cu 20% , o cifră îmbucurătoare” declară Bogdan Boca, președinte organizație municipală TNL Arad și consilier local municipal PNL.

 

 

Facebook Comments