În cursul acestei săptămâni, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad au fost angrenate în misiuni specifice de ordine publică, care au avut drept scop protejarea populației împotriva unor activități ilicite de comerț, în zona piețelor din orașul Lipova și municipiul Arad.
Astfel, jandarmii au depistat doi bărbați și o femeie care ofereau spre comercializare trecătorilor, 406 pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător și 13 pungi cu tutun timbrate necorespunzător.
Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării pachetelor cu țigări și pungilor cu tutun și au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că sunt asimilate infracțiunii de ,,Colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia” , conform Legii nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.
Tot în aceeași perioadă, un bărbat de 63 de ani din Arad, oferea spre comercializare trecătorilor din zona Pieței Mihai Viteazu, materiale pirotehnice.
În urma verificărilor efectuate, s-au găsit asupra acestuia, 190 petarde. Materialele pirotehnice au fost ridicate în vederea confiscării și au fost întocmite actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere că ,,orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, constituie infracțíune conform Legii 126 din 1995 R.
În perioada următoare, jandarmii vor intensifica activitățile de prevenire și combatere a actelor de comerț cu astfel de materiale și recomandă cetățenilor să nu achiziționeze materiale pirotehnice de la persoane neautorizate, asumându-și astfel riscuri inutile.