Odată cu apariția în Monitorul Oficial (1 iulie), legea voucherelor de vacanță intră direct pe circuitul de organizare, însă doar angajații din sistemul privat și din companiile naționale vor beneficia, anul acesta, de tichetele în valoare maximă de 6.000 de lei, sumă neimpozabilă.
Președintele Autorității Naționale pentru Turism (ANT), Mirela Matichescu, a venit cu precizări pentru EVZ. „Pentru anul acesta, de voucherele de vacanță vor putea beneficia doar angajații privați și cei ai companiilor naționale cu capital majoritar de stat. Începând din 2016, legea va putea fi aplicată și pentru funcționarii publici, în măsura în care de la buget se vor putea aloca sume pentru acest scop”. Prin promulgarea noii legi, angajatorii pot stabili resursele pentru alocarea voucherelor. Nu sunt obligați, însă, potrivit Mirelei Matichescu, angajatorii vor fi interesați să dea aceste vouchere de vacanță pentru că, față de o primă de concediu, sunt neimpozabile. „Te gândești ca angajatul tău să aibă un venit de 25.000 de lei, 6.000 de lei îi scazi, sub forma voucherelor de vacanță și nu îi impozitezi. Ajută și angajatorul, și angajatul”, explică președintele ANT.
Sursa: evz.ro