Visul i se împlinește lui Eduard Gafencu. Peste ceva mai mult de o lună, fighterul arădean va debuta în Glory, cel mai mare circuit profesionist de kickboxing. Mai precis pe 17 iunie, la Rotterdam (Olanda), „The Blitz” îl va înfrunta în limita categoriei 77 de kilograme pe francezul de 30 de ani, 1,86 metri, Diaguely Camara. Și el debutează în Glory și are în palmares 22 de victorii, dintre care 9 prin KO, 4 înfrângeri și o singură remiză. Sportivul de culoare a învins deja doi kickboxeri români, Florin „Rambo” Lambagiu și Bogdan „Ciobănașul” Năstase. Gafencu are și el 30 de ani și a obținut 17 victorii și a pierdut trei meciuri la profesioniști, în acest an fiind calificat deja în semifinalele Dynamite Fighting Show 2023.
”Totul a început cu un vis, visul de a fi cel mai bun. După ani de muncă, am primit cea mai importantă șansă din cariera mea, șansa să lupt în cea mai puternică promoție din lume. Voi da totul din mine ca să nu ratez această oportunitate și să mai calc un pas important în visul unui copil zvăpăiat! Mulțumesc tuturor care îmi sunteți alături, în special familiei mele, vă iubesc!”, este mesajul lui Gafencu după ce a aflat că va debuta oficial în „Glory”.