Tânărul care fabrica bombe în curtea casei le-a făcut o cerere șocantă procurorilor. Dacă până acum anchetatorii spuneau că băiatul e extrem de periculos, odată cu solicitarea lui Remus Văscuț, întregul caz ar putea să fie aruncat în aer!
Cel care a fost prins înaintea Crăciunului că pregătea bombe artizanale care putea ucide oameni nevinovați susține acum că ar putea să fie nebun. Declarația șocantă a fost făcută recent, iar informația este susținută chiar de avocata presupusului terorist din Arad.
”În cel mai scurt timp va fi efectuată o expertiză psihiatrică. Acuzațiile aduse împotriva lui sunt grave. Am insistat ca testul să fie făcut cât mai rapid. Acest lucru presupune mutarea clientului meu la Penitenciarul Rahova, acolo unde va fi făcut testul. Ancheta nu continuă fără expertiză”, a spus – pentru www.exclusivTM.ro – avocata Tripona Murgu.
O confirmare vine și de la DIICOT Timișoara, acolo unde cererea a fost aprobată. ”Știm de această solicitare și urmează să îi dăm curs. Este o chestiune de câteva zile. Mă îndoiesc de faptul că suspectul va pica testul. Era conștient de ce face, avea un plan bine pus la punct, era dispus să omoare fără milă”, declarat Mircea Andreș, șeful DIICOT Timișoara, pentru www.exclusivTM.ro .
În cazul în care Remus Văscuț va pica testul, dosarul penal deschis împotriva lui va fi închis. Practic, teroristul din Arad va sta zero zile în închisoare, dar va fi închis într-un ospiciu.
Sursa: http://exclusivtm.ro/informatii-socante-teroristul-din-arad-remus-vascut-bolnav-psihic-nebun/