Termenul până când ProVolei Arad se poate înscrie în Divizia A1

by Sorin Haut

După Comitetul Executiv, Federaţia Română de Volei a venit, într-un final, cu un comunicat pe site-ul oficial, în care se confirmă ceea ce anunţam încă de acum două săptămâni şi anume că ProVolei Arad a acceptat invitaţia de a participa în prima ligă. Totul ca urmare a suspendării definitive a campionatului şi a clasării pe primul loc în seria de vest a ligii secunde. Din cele opt echipe masculine invitate de Federaţie să participe în  ediţia viitoare din A1, patru și-au exprimat intenția de a juca în elită.

Astfel, prima divizie ar putea avea din nou un campionat cu 12 echipe. La masculin, patru sunt echipele care și-au exprimat intenția de a juca pe prima scenă: Steaua București, ProVolei Arad, cele două câştigându-şi seriile, respective Știința București, locul doi în est și CSU Brașov, ocupanta poziţiei a treia în vest.  Formațiile trebuie să depună actele necesare și să plătească taxele corespunzătoare înscrierii în Divizia A1 până în 24 iulie.

Deşi a promovat şi teoretic revine după aproape jumătate de secol în prima ligă, ProVolei nu are încă asigurat bugetul necesat participării în A1, estimat de preşedintele clubului, Radu Sabău, undeva la 200.000 de euro. Totul depinde de sprijinul financiar al autorităţilor locale. 1.200 de euro este taxa de înscriere în Divizia A1, iar în liga secună, taxa de înscriere a fost redusă  la 150 de euro.

Facebook Comments