Joi a apărut în Monitorul oficial Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale. Documentul este foarte așteptat de contribuabilii ce au de plată amenzi întrucât se instituie un cont unic deschis la Trezoreria statului și se instituie sistemul informatic de gestionare a titlurilor de creanță în format electronic. Legea se va aplica tuturor contravențiilor aplicate persoanelor fizice, cu mențiunea că cele la regimul circulației pe drumurile publice se aplică în „sistem pilot” (testare).
Cu această ocazie se modifică și prevederile din OG nr. 2/2001 privind regimul contravențiilor, caz în care se prelungește la 15 zile termenul în care se poate achita jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ.
Ce mai prevede documentul:
- Principalele prevederi ale legii intră în vigoare începând cu 1 ianuarie 2019 inclusiv această modificare a termenului de plată a minimului din amendă, iar normele de aplicare trebuie aprobate până la 31 decembrie.
- În cazul amenzilor achitate în condiţiile prezentei legi, contravenientul nu este obligat să facă dovada plăţii către agentul constatator sau organul din care acesta face parte.
- Procesul verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu: data şi locul unde este încheiat; numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator; numele, prenumele, domiciliul şi codul numeric personal ale contravenientului, descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea împrejurărilor care pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite; indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de circulaţie; posibilitatea achitării, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului verbal, a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ; termenul de exercitare a căii de atac şi instanţa la care se depune plângerea. Articol realizat cu sprijinul consultantului fiscal Adrian Bența.
Sursa: hotnews.ro
Facebook Comments