Una dintre telenovelele politice ale anului 2024 are un final pe care doar naivii nu îl anticipau. Deși luni de zile s-a vehiculat că președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, va candida la funcția de președinte CJA, lucrurile s-au calmat astăzi, în urma Colegiului Director al PNL Arad, care l-a desemnat candidat, în unanimitate, ca în orice partid liberal (glumim desigur), pe Iustin Cionca.
Anunțul a fost făcut chiar de proaspătul candidat, pe pagina sa de Facebook: „Candidez pentru al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Arad! În Colegiul Director al PNL Arad am fost votat astăzi, în unanimitate, candidat pentru alegerile de anul acesta. Mulțumesc colegilor liberali! Continuăm marile proiecte ale județului Arad, în aceeași echipă, cel puțin alături de 57 de primari performanți, 447 de consilieri locali care și-au câștigat mandatul la alegerile locale precedente. Obiectivul nostru este însă chiar mai ambițios, pentru că PNL s-a întărit la Arad în ultimii patru ani cu primari buni, și avem proiecte foarte importante pe care le-am inițiat și, unele, le-am și încheiat deja. Candidez pentru continuarea acestor proiecte și pentru că împreună cu arădenii, cu colegii din PNL Arad, construim o comunitate arădeană puternică și atractivă!“
În perioada următoare, se va încheia și cealaltă telenovelă liberală, în care rolul principal este jucat de primarul Călin Bibarț. Cei care au plecat după fenta care îl dădea pe Bibarț candidat independent, PSD, USR sau AUR, vor avea o nouă dezamăgire: Bibarț va candida de la PNL, de mânuță cu Falcă și Cionca. Și, cu siguranță, va fi și el votat în unanimitate de colegii liberali. Vorba românului, ați văzut vreun câine să plece de la măcelărie?
Telenovela s-a terminat: Iustin Cionca, desemnat candidat PNL pentru șefia Consiliului Județean Arad
Facebook Comments