UPDATE: UTA a oficializat în această seară instalarea pe banca tehnică a lui Adrian Mihalcea. Iată comunicatul clubului:
„În această perioadă intercompetițională, clubul nostru a analizat mai multe variante pentru banca tehnică a echipei. Dintre toți cei vizați, a fost ales Adrian Mihalcea, din mai multe motive: este un bun cunoscător al ligii secunde, imprimă un stil ofensiv, ce place suporterilor arădeni, a avut rezultate bune obținute la ultima echipă și este preocupat și la zi cu cele mai noi metode de instruire – fiind cursant la licența UEFA PRO, unde a fost admis de pe locul 5.
Adrian Mihalcea s-a numărat printre fotbaliștii importanți ai României și cea mai mare parte a carierei și-a legat-o de Dinamo București, în tricoul căreia a cucerit campionatul și Cupa României.
A mai evoluat pentru Dunărea Călărași (la începuturi), FC Vaslui, Astra Ploiești, Unirea Urziceni, Concordia Chiajna și Unirea Slobozia, iar peste hotare a jucat în Italia, la Hellas Verona și Genoa 1893, în China, la Chunnam Dragons, și în Cipru, la Aris Limassol.
De 16 ori a îmbrăcat tricoul primei reprezentative a României, între 1998 și 2003.
Până să devină antrenorul Dunării Călărași (2016), a mai stat pe băncile tehnice ale formațiilor Unirea Slobozia (2013) și ACS Berceni (2015).
”Nu mi-a luat mult să accept oferta, ținând cont de istoria acestui club și mai ales de ceea ce se vrea să se realizeze. Obiectivele noastre sunt comune, întotdeauna mi-am dorit să fiu cel mai bun și am convingerea că în acest an vom atinge performanța, și anume, fără niciun fel de perdea, promovarea”, a subliniat Adrian Mihalcea.
……………
Telenovelă în continuă desfăşurare la UTA, în ceea ce priveşte numele noului antrenor. Până acum au fost vehiculate zeci de nume de tehnicieni ce ar putea prelua echipa fanion a Aradului, fără însă să se concretizeze ceva. Cert e că suporterii arădeni sunt ţinuţi pe jar, iar atmosfera e fierbinte la UTA, din toate punctele de vedere. Favorit e, acum, din ultimele informaţii, Adrian Mihalacea, antrenorul fostei adversare din primul baraj de promovare, de anul trecut.
Fostul atacant al lui Dinamo a ajuns, aseară, la un acord pentru rezilierea contractului său, la Dunărea Călăraşi. În locul său, revine Ionel Ganea (43 de ani), de această dată ca director tehnic.
Din acest moment, Mihalcea ar fi aşteptat la Arad, pentru a încheia negocierile cu oficialii „Bătrânei Doamne”. Contactat de liga2.ro, fostul internațional nu confirmă, dar nici nu neagă contactele cu UTA. „De comun acord cu clubul, am ajuns la concluzia asta de reziliere. Nu este exclus să merg în altă parte, însă momentan sunt liber de contract şi poate voi avea câteva zile libere, nu ştiu. Nu pot confirma nimic. Au fost nişte zile tensionate şi aş prefera mai întâi să mi le pun în ordine. Ce va fi, vom vedea.”
UTA e foarte interesată și de mijlocașul ofensiv al Călărașiului, Bodo Kanda, dar transferul pare destul de greu de realizat, în condiţiile în care jucătorul Dunării mai are şi de alte oferte tentante.
Sursă foto: uta-arad.ro