TELENOVELA CONTINUA LA PNL NADLAC. VA TRECE PRIMARUL VASILE CICEAC LA PSD ?

by Florian Popa

Situaţia din PNL Nădlac este departe de a se fi liniştit. De la o zi la alta lucrurile se schimbă, iar zvonurile alimentează tot mai tare războiul deschis dintre tabăra Ciceac şi tabăra Onea. În numai o lună, lucrurile s-au întors la 180 de grade: primarul Vasile Ciceac era stabilit oficial candidat al PNL la Primăria Nădlac, în timp ce tabăra consilierului judeţean Mircea Onea anunţa că părăseşte partidul. Mai mult, deşi oficial spunea că va merge independent, Mircea Onea a negociat săptămâni în şir cu cei de la PSD.

Când să bată palma, pe fir a intrat Gheorghe Falcă, preşedintele PNL Arad, care l-a dat la o parte pe Vasile Ciceac din postura de candidat şi l-a pus în loc pe Mircea Onea, fost dezertor, primit cu braţele deschise înapoi. Acum, sursele noastre din Nădlac susţin că tabăra lui Ciceac este hotărâtă să plece din PNL. În ultimele zile, se pare că între tabăra Ciceac şi cei de la PSD au loc discuţii intense, fiind şanse mari ca cele două părţi să meargă împreună în alegeri. Sursele noastre spun că ar fi avut loc negocieri chiar şi cu primarul Vasile Ciceac, prin intermediul unui fost şef din Vama Nădlac, actualului primar fiindu-i promisă poziţia de candidat la Primăria Nădlac. Deocamdată, spun sursele noastre, Vasile Ciceac nu doreşte să facă public aceste negocieri, fiindcă ar risca să piardă câţiva consilieri locali, care ar putea fi excluşi din partid, la cererea lui Mircea Onea. Aşa că, cel puţin pentru moment, Ciceac se va jura că n-a mâncat usturoi. Oricum, fum fără foc nu prea iese, iar situaţia explozivă din PNL Nădlac e un argument suficient pentru ca aceste zvonuri să aibă credibilitate.

Facebook Comments