Fotbalul românesc ar putea fi zguduit de un nou scandal, anunţă cei de la Telekom Sport. Conform sursei, UTA urmează să fie anchetată de Comisia de Disciplină a FRF după ce, în 2017, doi reprezentanţi ai clubului au încercat să premieze adversarele unei rivale la promovare. Tot în acest caz a fost trimis în judecată şi un arbitru, în dosarul ”botezat” Valiza 2. Surse Telekom Sport au declarat că Radu Vişan, secretarul general al FRF, a depus o sesizare la Comisia de Disciplină şi membrii acestui organism urmează să ancheteze cazul şi dacă UTA Arad se face vinovată sau nu de corupţie. Vă reamintim că DNA a anunţat zilele trecute că doi reprezentanţi ai unui club din Arad (n.n. în speţă UTA, Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru) au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni de dare de mită. În 2017, în calitate de reprezentanţi ai celor de la UTA Arad, cei doi le-ar fi promis printr-un intermediar 70.000 de lei jucătorilor de la Foresta Suceva, pentru a o încurca pe Sepsi Sfântu Gheorghe, adversara la promovarea în Liga 1. Tot în aceeşi perioadă, Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru ar fi promis tot printr-un intermediar suma de 40.000 de lei celor de la Dacia Unirea Brăila, cu acelaşi scop, să o încurce pe Sepsi, echipă cu care UTA Arad era în luptă directă pentru promovare.
FRF nu uită şi nu iartă?! Procesul utiştilor e abia la început
“Acum, aşa cum cere procedura, secretarul general al FRF a trimis o sesizare la Comisia de Disciplină, prin care cere anchetarea cazului în care UTA ar putea fi acuzată de corupţie. O decizie ar trebui să se ia în maximum o lună şi cea mai dură măsură pentru UTA Arad ar fi retrogradarea, caz în care Astra ar rămâne în Liga 1. În funcţie de ce decizie vor lua membrii Comisiei de Disciplină, cazul lui UTA Arad va ajunge sau nu la TAS, care însă va judeca în funcţie de precedentul ”Mită pentru arbitri”, de la FC Argeş. Pe de altă parte, UTA Arad a încercat să demonstreze că Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru au acţionat în nume propriu, nu în calitate de reprezentanţii ai clubului”, se mai menţionează în articolul celor de la Telekom Sport.
Cazul Penescu le dă fiori celor de la UTA?!
În cazul în care cei de la UTA vor fi găsiţi vinovaţi pentru corupţie, clubul ar putea avea aceeşi soartă ca FC Argeş, în 2009. Atunci, clubul din Piteşti a fost retrogradat în Liga 2, printr-o decizie a Comisiei de Disciplină, după ce procurorii au arătat că patronul echipei, Cornel Penescu, a dat mită mai multor arbitri. În celebrul caz ”Mită pentrua arbitri”, procurorii DNA au demonstrat că omul de afaceri din Piteşti a plătit mai multor arbitri sume cuprinse între 5.000 şi 15.000 de dolari, pentru a-i favoriza echipa. Cornel Penescu a fost atunci condamnat la închisoare şi FC Argeş a fost retrogradată în Liga 2. Totuşi, cazul oficialilor arădeni diferă de acela, în sensul că nu se vorbeşte de o mită dată pentru a favoriza UTA.
Gigi Becali, închisoare pentru o faptă identică
Acest caz al celor de la UTA este mai degrabă asemănător cu „Dosarul Valiza”, în care Gigi Becali, patronul FCSB, a oferit suma de 1,7 milioane de euro pentru jucătorii de la U Cluj, ca să nu piardă meciul cu CFR în sezonul 2007-2008. După decizia Tribunalului, FCSB a fost depunctată cu 7 puncte, U Cluj cu 6 puncte, iar Toni Doboş şi Gigi Becali au fost suspendați doi ani de pe toate stadioanele din România! Ulterior, după o lună de la prima decizie, Curtea de Arbitraj pentru Fotbal a anulat sentința. Totuşi, în cazul UTA-ei, justiţia nu s-a pronunţat nici măcar într-o primă instanţă, procesul fiind abia la început de drum.
UTA se apără cu un document oficial
Până la un verdict definitiv în justiţie, FRF nu poate lua nici o decizie şi oricum UTA a anunţat tot zilele trecute că, clubul este clasat în această speţă ce-i vizează pe oficialii săi, având şi un document oficial în acest sens. Pe de altă parte, UTA şi-a pus Federaţia în cap de anul trecut, când s-a judecat cu forul condus de Răzvan Burleanu pentru acel play-off de promovare din Liga a II-a, proces pierdut de clubul arădean. Aşadar, UTA ar putea avea emoţii eventual abia după o decizie definitivă în instanţă pe această speţă, una de altfel destul de complicată.