Reputatia de calmant al sistemului nervos a ceaiului de tei este pe cale sa fie desfiintata de cercetarile stiintifice moderne. Acestea au aratat ca, de fapt, florile de tei sunt mult mai eficiente in tratamentul tulburarilor digestive de natura biliara decat al anxietatii, cum se credea pana acum. Teiul creste in zonele cu clima moderata din Europa, Asia si America de Nord. Exista multe specii de tei cu efecte terapeutice, insa Tilia cordata sau Tilia platyphyllos au fost cele mai studiate. in medicina naturista sunt folosite florile care se recolteaza in luna iunie. Florile de tei se folosesc indeosebi pentru tratarea indigestiei, infectiilor urechii, racelii obisnuite si crizelor de anxietate, potrivit healthlibrary.epnet.com. Din vremuri stravechi, aroma si gustul au recomandat florile de tei ca pe un agent de calmare si pentru usurarea digestiei, la tratarea racelii si a colicilor abdominale. Unele dintre aceste utilizari au fost confirmate de cercetarile stiintifice moderne.
Constituentii activi din compozitia florilor de tei sunt flavonoidele, glicozidele si, posibil, uleiul volatil. Un studiu a aratat ca un amestec complex de astfel de componenti, format in cea mai mare parte din flavonoide, reduc anxietatea la soareci. Acest rezultat nu a fost confirmat insa si de studiile clinice umane. Studii clinice mai vechi au aratat insa ca teiul poate ajuta persoanele cu probleme biliare usoare (nu este cazul calculilor biliari), tulburari gastrice sau dispepsie si sindrom gastrocardiac (atunci cand din cauza excesului de gaze digestive stomacul este impins, creand presiune asupra inimii). Reputatia de antispastic a teiului, in particular la nivelul intestinului, a fost, de asemenea, confirmata de studii stiintifice. Florile de tei au efecte diaforetice, produc o transpiratie in exces atunci cand sunt consumate sub forma de ceai fierbinte, asemanatoare celei induse de febra, care ar putea sa stimuleze sistemul imunitar in lupta cu infectiile. Florile de tei nu dau reactii adverse daca sunt folosite pe o perioada indelungata de tratament si nu sunt interzise copiilor sau femeilor insarcinate sau aflate in perioada alaptarii.
Ceaiul de tei se obtine din 2-3 lingurite de flori uscate (sau 5-10 grame) la o jumatate de litru de apa fierbinte. Se acopera vasul si se lasa 10-15 minute. Se bea cat este inca fierbinte. Pentru problemele acute, se bea ceai zilnic, timp de o saptamana. Pentru utilizarea pe termen lung, in boli cronice, tratamentul este de trei cani pe zi, timp de trei pana la sase luni. Tinctura sau extractul lichid se administreaza de trei ori pe zi, cate o lingurita (5 ml), sau pot fi folosite alternativ.
Sursa: sanatate.bzi.ro