Comisia de lucru desemnată de CNATDCU să analizeze teza de doctorat a şefei DNA, un fel de Teatru de Comedie al zilei, a ajuns la concluzia că Laura Codruţa Kovesi nu a plagiat. Recomandarea de menţinere a titlului de doctor a fost însuşită joi, prin vot, de Consiliul General al CNATDCU.
În Consiliul General au fost 35 de voturi pentru menţinerea titlului de doctor şi o singură abţinere, neconstatându-se nereguli grave, potrivit anunțului oficial CNATDCU.
“Comisia de lucru a constat că teza expertizată prezintă reluarea unor pasaje din documente, fără a le cita conform uzajului academic. Aceste împrumuturi neautorizate pot constitui fapte de plagiat sau falsificare. Pasajele care pot cădea sub calificarea română de plagiat reprezintă circa 20 de pagini din 444, ceea ce reprezintă aproape 4% din teză. Deci se constată o culpă în construcția demonstrației tezei, însă circumstanțele specifice trebuie luate în calcul pentru a stabili sancțiunea. Proporția reținută afectează, în concluzie, o mică parte a tezei. Natura împrumuturilor neautorizate permite de a constata că este vorba despre fraze care nu conțin idei originale sau particulare. Este vorba de fraze făcute din generalități sau prezentări destinate vulgarizării ideilor juridice, fără aport conceptual specific. În concluzie, retragerea titlului de doctor autorului tezei ni se pare excesivă și neadaptată”, a explicat șeful Comisiei Juridice, Mircea Bob, conform antena3.ro.