Îndatoririle zilnice, problemele pe care le avem de rezolvat chiar și ocazional, supărările își pun amprenta pe psihicul nostru. Consecința este o oboseală acută, pe care adesea nu o putem manageria.
În acest caz, cel mai bine este să apelăm la remediile din natură, care ne aduc o mulțime de beneficii. Cele mai eficiente plante cu efect calmant sunt levănțica, păducelul, roinița, cimbrul sau passiflora. Să aflăm câte ceva despre fiecare dintre acestea.
Levănțica
Antispasmodic foarte eficient, levănțica relaxează mușchii și calmează simptomele afecțiunilor digestive, cardiace și pulmonare. Aceasta poate fi administrată atât sub formă de infuzii, cât și sub formă de uleiuri esențiale. În cazul în care optezi pentru uleiurile esențiale, nu ți le administra pe cale internă decât cu acordul medicului și respectând dozajul recomandat de el. Și asta întrucât acestea sunt niște extracte foarte concentrate.
În schimb, poţi folosi uleiul esenţial de levănţică pentru frecţii. Fricţionează-ţi încheieturile, coloana vertebrală, talpa şi vei putea beneficia de virtuţile sale terapeutice la fel cum ai face-o dacă ţi-ai administra această plantă pe cale orală. Sau poţi aprinde o candelă în care să pui 2-3 picături de ulei esenţial de lavandă chiar înainte de culcare.
Păducelul
Recomandat mai ales în cazul spasmelor cardiace, păducelul este una dintre cele mai eficiente plante cu efect calmant. Poate fi administrat atât sub formă de ceaiuri, cât și sub formă de capsule disponibile în farmacii sau în magazinele naturiste.
Roinița
Poate că nu este atât de celebră ca plantele anterioare, însă face minuni în cazul organismului obosit. Acționează cu precădere asupra problemelor digestive (dureri de stomac, diarei) și poate fi integrată cu ușurință în diverse feluri de mâncare sau poate fi administrată sub formă de ceai, seara, înainte de culcare.
Cimbrul
Nu-i așa că și tu obișnuiești ca atunci când simți că nu mai ai energie sau că devii letargică să-ți faci o cafea mare sperând că o să te revigoreze? Cafeaua, ca și ceaiul verde de altfel conțin cafeină, o substanță care excită sistemul nerovs și adrenalina, producând stres, nicidecum energie. Așa-zisa energie furnizată de băuturile pe bază de cofeină dispare în maximum 3 ore. Prin urmare, specialiștii ne sfătuiesc să înlocuim cafeaua cu ceaiul de cimbru, o plantă care permite revitalizarea organismului fără să-l forțeze.
Passiflora
Passiflora este una dintre cele mai eficiente plante cu efect calmant, fiind recomandată frecvent de către fitoterapeuți. Această plantă are proprietăți sedative, fiind recomandată în special utilizarea ei în băi pentru calmarea stărilor anxioase. Este benefică în special persoanelor irascibile, celor care susţin examene sau celor care au diverse suferinţe sufleteşti.
Obişnuieşti să consumi ceaiuri pe baza acestui tip de plante cu efect calmant? Ce alte plante au reușit să te revigoreze în perioadele în care resimțeai oboseală acută?
Sursa: avantaje.ro