Centrul Municipal de Cultură Arad și Primăria Municipiului Arad organizează în intervalul 6-18 aprilie ediția 2017 a Târgului de Primăvară. Târgul, deja un eveniment de tradiție în Arad, va fi amenajat pe platoul din fața Palatului Administrativ Arad.
Vizitatorii târgului vor descoperi produse tradiționale și specifice perioadei și vor fi întâmpinați, în zilele de sfârșit de săptămână, de o varietate de spectacole, activități cultural-artistice și animații pentru cei mici și mari.
Comercianții care ar dori să participe la Târgul de Paște pot depune cerere la secretariatul Centrului Municipal de Cultură Arad, Bulevardul Revoluției nr. 97, ap. 4, în perioada 21 – 31 martie, între orele 08.00 – 12.30 și 13.00 – 17.00 (de luni până joi) și 08.00 – 14.00 (vineri).