Parlamentul din Indonezia este aşteptat să adopte luna aceasta o nouă lege penală, care va pedepsi sexul în afara căsătoriei cu închisoare de până la un an, inclusiv pentru străini, relatează BBC, citat de news.ro. Mediile de afaceri sunt îngrijorate de impactul pe care l-ar putea avea în special asupra turismului.
Bambang Wuryanto, un politician implicat în acest proiect, a declarat că noul cod penal ar putea fi adoptat chiar săptămâna viitoare. Legea, dacă va fi adoptată, se va aplica atât cetăţenilor indonezieni, cât şi străinilor.
Pedeapsa pentru adulter poate intra în vigoare doar dacă există părţi care depun plângeri la autorităţi. Pentru cei care sunt căsătoriţi, partea îndreptăţită să depună plângere este soţul sau soţia făptaşului.
Legea permite, de asemenea, părinţilor persoanelor necăsătorite să îi denunţe pe aceştia pentru că întreţin relaţii sexuale. Convieţuirea înainte de căsătorie va fi, de asemenea, interzisă, iar cei condamnaţi ar putea fi pasibili de o pedeapsă de şase luni de închisoare.
Grupurile de afaceri şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la daunele pe care normele le-ar putea aduce imaginii Indoneziei ca destinaţie de vacanţă şi de investiţii, potrivit Reuters.
Ţara care va pedepsi sexul în afara căsătoriei cu închisoarea. Legea se va aplica inclusiv străinilor
Facebook Comments