Tânără de 22 de ani, victima unui accident produs pe strada Feleacului

by Adrian Pavel

În ziua de 8 aprilie a.c., în jurul orei 12,50, un arădean de 63 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Feleacului, a pătruns în intersecția cu strada Victoriei, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 22 de ani, din Arad.

În urma impactului, tânăra a fost transportată la spital în vederea evaluării stării sale, la prima vedere fiind rănită ușor.

Testarea cu aparatul alcooltest a conducătorilor auto a indicat faptul că niciunul nu consumase alcool.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului rutier, într-un dosar penal întocmit pentru vătămare corporală din culpă.

Facebook Comments