TÂNĂRĂ CĂUTATĂ ÎN GERMANIA, REŢINUTĂ LA VAMA NĂDLAC

by Andreea Radu

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat şi predat unei echipe de poliţişti o tânără, cetăţean român, care figura în bazele de date ca fiind urmărită internaţional, alertă emisă de autorităţile din Germania.

În data de 12.04.2016, în jurul orei 21.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Csanadpalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Germania, cetăţeanul român Alexandra C., în vârstă de 20 de ani, din judeţul Timiş.

Cu ocazia controlului specific, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele tinerei era emis mandat european de arestare de către autorităţile germane, pentru săvârşirea unei infracţiuni contra proprietăţii în Germania.

Alexandra C. a fost predată unei echipe operative din cadrul I.P.J. Arad în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Facebook Comments