Polițiștii Secției nr. 2 Micălaca certectează un bărbat care a furat dintr-un supermarket.
Polițiștii cercetează un tânăr de 25 de ani, din Zădăreni, depistat în flagrant în timp ce sustrăgea din incinta unui supermarket de pe Calea Radnei, din municipiu, produse alimentare și nealimentare.
Prejudiciul, în valoare de aproximativ 3.700 de lei a fost recuperat, pe numele tânărului fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.
Facebook Comments