Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, în seara zilei de 31 ianuarie a.c., un tânăr de 26 de ani, din Fântânele, în timp ce conducea un autoturism pe str. Târgului, din municipiu. Testarea acestuia cu apararatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive, aceasta nefiind probă în dosarul penal. Cel în cauză a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe bioogice, pentru stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate.
Un cetățean austriac, de 22 de ani, a fost depistat de polițiștii Biroului Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe Bd. Revoluției din Arad, având expirată valabilitatea numărului de înmatriculare provizoriu.
Pe numele celor în cauză a fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea de infracțiuni