Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş au solicitat Judecătoriei Chişineu Criş arestarea preventivă a inculpaţilor BALAJ IOAN, LEŢEG FRANCISC, HAMZA GHEORGHE şi FAUR IOAN (aflaţi în stare de reţinere) care au tâlhărit doi bătrâni din Mişca. Judecătorii de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Chişineu Criş au admis cererile procurorilor şi au dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora pentru 30 zile.
Din probatoriul administrat în cauză au rezultat că, la data de 13/14.02.2014, în urma unei înţelegeri prealabile, inculpaţii BALAJ IOAN, LEŢEG FRANCISC, HAMZA GHEORGHE şi FAUR IOAN s-au deplasat în comuna Mişca, iar în jurul orelor 01.10 inculpaţii, purtând cagule şi mănuşi, au pătruns prin efracţie în locuinţa părţilor civile M. M. şi M. D din localitate, iar prin ameninţarea cu un cuţit şi împiedicarea părţilor civile de a se ridica din pat, le-au deposedat pe acestea de suma de aproximativ 5600 lei. Stabilirea stării de fapt s-a făcut şi cu sprijinul de specialitate al SIPI Arad.
Inculpaţii sunt cercetaţi în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii fiecăruia.