La data de 9 septembrie a.c., polițiștii orașului Ineu au fost sesizați despre faptul că în noaptea precedentă ar fi avut loc un scandal într-un parc din localitate.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 8/9 septembrie a.c., un bărbat din Ineu ar fi fost lovit cu pumnul în zona feței și pulverizat cu spray iritant-lacrimogen în zona ochilor de o persoană necunoscută, după care ar fi fost deposedat de un telefon mobil, 60 de lei și 20 de euro.
Polițiștii s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, la scurt timp fiind depistată și persoana bănuită de săvârșirea faptei: un bărbat de 38 de ani, din județul Botoșani. În urma investigațiilor efectuate s-a stabilit că același bărbat, în seara zilei de 8 septembrie a.c., ar mai fi încercat să tâlhărească o persoană de pe raza localității Ineu, fiind însă împiedicat chiar de victimă.
În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Ineu cu propunere de arestare preventivă.