TAINE SI MISTERE ALE LUMII ANTICE CARE AU FOST ELUCIDATE

La vechii egipteni, iconografia animalelor a fost un motiv comun, precum şi sortimentul de ”fiare” locale au fost păstrate printr-o varietate de iscripţii, sculpturi, pictura pe piatră, piese de ceremonie şi picturi murale de pe pereţii mormintelor.

Combinate, aceste surse oferă o înregistrare detaliată a faunei egiptene şi un memento despre faptul că din cele 37 de specii de mamifere mari care populau odată Pământul, doar opt mai sunt şi astăzi. Din păcate, un număr bun din creaturile antice s-au pierdut în timpul perioadelor de secetă, deşi concurenţa umană şi pierderea habitatului sunt, de asemenea, responsabile de acest lucru.

În urmă cu aproximativ 1.000 ani, Cahokia a fost cel mai mare oraş din America de Nord, compus din 120 de movile dispersate pe 15 kilometri pătraţi din lunca adiacentă Mississippi. La un moment dat, oraşul avea o populaţie mai mare de 20.000 de persoane, mai mare decât Londra şi alte centre europene importante de atunci. Oraşul a înflorit până acum aproximativ 600-700 de ani, când populaţia, deja în declin din cauza luptelor politice inerente ale civilizaţiilor, a fost aparent distrusă de unele evenimente naturale misteriose are au provocat dezastru.  Acum s-a descoperit că o serie de inundaţii au fost responsabile de distrugrea oraşului.

Arheologii care lucrau în Neolitic, punct în apropiere de oraşul turc Konya, au fost uimiţi de o pictură murală dintr-o peşteră ce reprezenta ceea ce pare a fi o vastă colecţie de gravuri şi schiţe consacrate, ascunse sub un covor din piele de leopard. Unii cercetători considerau că era reprezentată cea mai veche hartă a lumii, care reprezenta comunitatea veche Çatalhöyük în timpul apogeului său ce a avut loc urmă cu aproximativ 9.000 ani.

Cercetatorii cred acum că au spart enigma: fresca a înregistrat o erupţie vulcanică antică. Celulele reprezintă aşezarea privită de sus, obiectul reperat ciudat se află în apropiere Mount Hassan, iar liniile anterior neinteligibile ramificate acestea sunt fluxuri de magmă şi stâlpi de fum. În plus, piese de piatră ponce (rocile vulcanice ejectate) găsite în zonă sugerează că o erupţie a avut loc în urmă cu aproximativ 8.900 ani, atunci când a fost Çatalhöyük înfloritor.

În 1480, oraşul italian Otranto a fost invadat de forţele otomane, care au jefuit oraşul şi au ucis cu nemiluire cei mai mulţi dintre bărbaţii adulţi. Celor 800 de bărbaţi rămaşi le-a fost sugerat să renunţe la credinţa lor creştină. După ce ei au refuzat, ei au mărşăluit în afară, unde au fost decapitaţi.

Cele mai multe femei şi adolescenţi au fost, de asemenea, sacrificaţi, iar restul au fost luaţi în sclavie. În 1771, aceştia au fost beatificatţi ca „martirii de Otranto” şi sunt acum onoraţi ca sfinţii patroni ai acelui oraş asediat. Iar recent, în 2013, craniile au fost canonizate.

Antropologii au descoperit un anacronism al lumii antice, atunci când au dezgropat o mulţime de monede în Ziyaret Tepe, Turcia. Cu forme asemănătoare cu cele ale pălăriilor piramidelor, monedele de lut au servit ca indicatori a celor care intrau în oraşul antic Tushan.

Monedele datează din anul 3.000 î.Hr., dar au dispărut din istorie. Cu toate acestea, stocul recent descoperit în Turcia datează din jurul anilor 1000 î.Hr., atunci când scrierea cuneiformă era în plină desfăşurare. Se pare că oamenii încă schimbau aceste monede în loc de tranzacţii doar pe o înregistrare textuală.

Ciclul El Nino este agentul cel mai influent pe termen scurt, de la an la an, ale schimbărilor climatice. Până de curând, cercetătorii au crezut că au trasat cu precizie erorile sale anterioare. Cu toate acestea, un număr modest de scoici arată că ciclurile anterioare au fost similare cu cele pe care le avem astăzi şi propune un nou grad de imprevizibilitate pentru cei urmează să vină după noi.

El Nino se produce atunci când vânturile care bat în mod normal, apele calde de est peste Pacificul ecuatorial îşi schimbă direcţia, permiţând creşterea temperaturii medii a apei marine. Schimbările acestea semi-neregulate în cele din urmă inversează şi, uneori, conduce la căderea temperaturii marine sub valorile medii, iar acest proces e cunoscut sub numele de La Nina-astfel finalizarea unei rotaţii.

Cercetătorii El Nino de Sud pot prezice, oarecum, aceste oscilaţii capricioase ale vânturilor, astfel modelele noastre climatice presupun că El Nino a fost mult mai slab în trecut, în special acum 10.000 de ani.

Cât de mult a fost studiat, totuşi misteriosul Stonehenge continuă să divulge taine. Oamenii de ştiinţă au identificat că plăcile din piatră albastră îşi au originea dintr-un şantier vechi în Preseli Hills, Pembrokeshire, Wales.

Stonehenge este format din două tipuri de piatră. Marile bucăţi de sine stătătoare, sunt din gresie locală numită sarsen. Celelalte bucăţi, din piatră albastră (Bluestone) menţionată mai sus, sunt influenţate de procese vulcanice şi vin în două arome: riolit şi dolerit.

Datările sugerează că acestea s-au stabilit aproximativ 400 de ani înainte de megaliţii beefier. Cercetatorii cred acum că un Stonehenge Lite a fost ridicat undeva aproape de site-ul carierei în Ţara Galilor.

Cripto-antropologii au descoperit un cod al Vikingilor la sfârşitul Evului Mediu, care a rămas nerezolvat mai mulţi ani. Acest lucru s-a întâmplat datorită unei miniaturi Rosetta Stone, o gravură simplă pe care două persoane au înregistrat numele lor în diferite coduri.

Unele simboluri codificate de bază au fost descifrate şi mesajul era: „Sărută-mă.” Descrifrarea ruinelor a fost extrem de complicat de făcut, iar prin codul jotunvillur, care, prin natura sa face mesajele complet ambigue, a fost şi mai greu. Caracterele dorite (Runele) sunt schimbate pentru ultimul sunet. De exemplu, Maor (sau „m”) devine „R”. În ansamblu, codul jotunvillur nu dezvăluie nimic deosebit de important.

Arheologii au anunţat că încearcă să recupereze ceea ce ei speră să fie Acra cetăţii. Aceasta a fost fondată cu două milenii în urmă de conducătorul grec Antioh Epifanul şi descrisă în cartea Macabeilor, precum şi de istoricul Josephus Flavius. Aceste două surse o plasau în oraşul lui David, idee care a condus la numeroase expediţii eşuate şi multe frustrări în ultimul secol.

Cercetătorul Beneath Gunk a acumulat rămăşiţele unui turn, ale unui perete impunător şi un rambleu exterior abrupt folosit pentru o măsură defensivă. Această descoperire este cea mai de preţ, pentru că ne-a dat o imagine clară a aşezării, astfel cum era în 167 î.Hr., în ajunul revoltei Macabeilor.

Misterul modului în care romanii au inventat celebrul beton poate fi în cele din urmă rezolvat de către Campi Flegrei, un vulcan inactiv intermitent în oraşul antic Pouzzoli, care a fost descris de către aventurieri greci în 600 î.Hr.

Fostul rezident Tiziana Vanorio, acum un geofizician experimental la Stanford, e posibil să fi rezolvat din greşeală un mister. Vulcanul vechi ce dormita sub cetatea condamnată, era un depozit de apă caldă, de minerale bogate în calciu şi care producea var hidratat. Pentru a crea beton natural ei combinau varul cu cenuşa.

Sursa: descopera.ro

Facebook Comments