„T. S. Khasis se prezintă”, în seria de întâlniri autor-public din proiectul „Biblioteca de literatură arădeană de azi”

by Dana B.

Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad vă invită la o întâlnire cu poetul T. S. Khasis. Evenimentul va avea loc în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene, vineri, 5 octombrie, de la ora 14.00. Va fi o discuţie liberă în care autorul va vorbi despre propria operă și va răspunde la întrebările publicului.

  1. S. Khasis este pseudonimul literar al lui Sergiu-Tudor Caşiş, născut la 22 ianuarie 1975, la Lipova. Acesta a debutat în revista de cultură „Arca”, în 2002, cu poezie. Debut editorial cu placheta „Farmacia cuvintelor”, la Editura Viaţa Arădeană, 2003. A colaborat cu versuri la revistele: „Arca”, „ca şi cum”, „tiuk!”, „Tribuna” şi la revista on-line „EgoPhobia”. În 2005 a publicat volumul „Arta scalpării” la Editura Vinea pentru care a primit premiul „Euridice” în 2006 (premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad). De asemenea, a primit o bursă de creaţie, de un an, din partea revistei „Observator cultural”. În 2011 a publicat volumul de versuri „Pe datorie” la Editura Casa de pariuri literare. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Arad din 2010. Menționăm că T.S. Khasis este prezent pe aplicația web de ebook-uri realizată în cadrul proiectului cu volumul “Arta scalpării” care poat fi citită gratuit: https://ebook.bibliotecaarad.ro/book/58

***

Manifestarea de miercuri face parte din seria de întâlniri autor-public, organizate de Biblioteca Județeană „A. D. Xenopol” Arad în cadrul proiectului „Biblioteca de literatură arădeană de azi”, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Facebook Comments