SUTE DE SPORTIVI CU DIZABILITĂȚI AU PARTICIPAT LA JOCURILE SPECIAL OLYMPICS

by Andreea Radu

Fundația Special Olympics din România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad și Consiliul Județean Arad au organizat, în perioada 27 – 29 mai 2016, cel mai mare eveniment sportiv anual din România pentru persoanele cu dizabilități intelectuale – Jocurile Naționale Special Olympics România.

La eveniment și-au anunțat prezența 300 de sportivi cu dizabilități intelectuale de la asociații, organizații și școli speciale din toată țara, un total de 62 de delegații din România și din Ungaria. Sportivii au concurat la patru probe: atletism, badminton, bocce și înot.

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad a fost reprezentată de 32 de beneficiari, care au participat la probele de atletism, bocce și înot.

„Sportivii noștri au reușit să facă față cu brio probelor, dar și căldurii de afară și s-au clasat pe podium la fiecare dintre acestea, urcând pe primele trepte ale clasamentului. GASPC Arad mulțumește, ca în fiecare an, tuturor organizatorilor și participanților pentru implicare și dedicare“, se arată într-un comunicat la DGASPC.

Premierea sportivilor-beneficiari ai  Centrului TSA, ai CITO Tabacovici, CSS Ineu și Paulis a fost făcută de directorul general Erika Stark și directorul general adjunct pe probleme de asistența socială, Rodica Crainic.

„Suntem mândri să participăm în fiecare an  la această competiţie, cea mai importantă dedicată persoanelor cu dizabilitati, alături de echipa Special Olympics, formată din oameni puternici, cu inițiativă, cu adevărat speciali. De fiecare dată vom răspunde prezent alături de cei care au inițiativa de a promova importanța mișcării pentru sănătate. Le mulțumim în special beneficiarilor noștri care, iată, sunt un exemplu pozitiv pentru noi toți. Ei sunt niște învingători”, declară Erika Stark, director general DGASPC Arad.

 

Facebook Comments